Stiti cum e vorba aia.. apa trece, pietrele raman.
Asa mi se intampla si mie. Timpul trece dar eu ramana acelasi om.
De ce de fiecare data cand imi gasesc curajul sa-mi promit ca ma schimb, ca nu mai pun la suflet orice prostie, ca voi trece cu bine peste toate intervine cate ceva si nu mai pot face aceste lucruri?
De ce trebuie sa ma “bantuie” toate amintirile si cand doresc sa realizez ce mi-am propus, totul se duce de rapa? De ce nu pot sa fiu si eu macar o data fericit pe deplin? Totdeauna a existat ceva care sa-mi darame aceasta fericire, mai mult sau mai putin.
Oare va veni si timpul cand voi fi si eu fericit? Cand voi putea si eu sa uit de probleme si sa ma las purtat de val? Cand va veni momentul cand nu-mi va pasa de griji, de probleme si voi putea si eu profita de fericire ca sa ma simt mai bine, sa evadez din aceasta inchisoare a tristetii?
Sunt prea multe intrebari si prea putine raspunsuri. Nu cred ca cineva/ceva din aceasta lume ma poate ajuta sa inteleg aceste lucruri. Sunt lucruri imposibil de inteles, care apar din senin si te pun la incercare. Daca esti tare treci, daca nu, suferi.
Se pare ca eu inca nu sunt destul de tare ca sa trec peste orice. Pun la suflet orice lucru legat de prietenii mei si in final ceva ma afecteaza si-mi pierd acel echilibru.
Atunci starea mea devine aiurea, simt ca nu vreau sa vad pe nimeni dar totusi exista acea persoana care mi-as dori sa-mi spuna cateva cuvinte, sa fie cu mine in momentele grele. Conteaza foarte mult, cel putin pentru mine da, ca in aceste momente sa fie cineva langa tine, sa te ajute, sa-ti vorbeasca, sa-ti spuna ca totul va fi bine.
Cateva cuvinte spuse cu sinceritate conteaza foarte mult. Mai ales cele spuse de un prieten.
Eu nu inteleg un singur lucru: de ce atunci cand ai nevoie de putin ajutor, nimeni nu te ajuta? Dar cand nu ai nevoie toti iti sar in ajutor si se ofera care mai de care sa-ti faca pe plac?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu